Organizația Națiunilor Unite (ONU) a autorizat, joi, o intervenție militară franceză în Republica Centrafricană, anunță The Guardian.
Astfel, în următoarele zile, este așteptată o operațiune militară de amploare în CAR, la care vor participa atât militari francezi, cât și africani, pentru a proteja civilii de război interetnic.
Potrivit ministrului de Externe francez, Laurent Fabius, aproximativ 1.200 de militari francezi vor fi trimiși în fosta colonie, unde li se vor alătura cei 600 de soldați deja aflați acolo.
Decizia de a interveni militar în CAR vine ca urmare a unor confruntări recente deosebit de violente între rebelii musulmani și forțele de ordine creștine, din capitala Bangui.
Franța a anunțat zilele trecute că își va retrage cei peste 300 de militari din Kosovo.